Am refuzat vaccinul împotriva ah1n1
Am fost şi eu la şcoală după o mică pauză de lenevit iar la a două ore vine doctoriţa şcolii şi ne informează că în urmează să aterizeze şi la noi în şcoală vaccinul contra virusului guiţător. Am întrebat-o respectuos dacă e indicat să-l fac, mi-a răspuns ca da, că şi ea îl face pentru că gripa cu pricina poate provoca moarte, am întrebat-o de reacţii adverse şi s-a blocat, normal, că reacţiile pot fi spontane sau după o lungă perioadă de timp.
Eu, alături de alţi 90% din colegi am dat în scris că REFUZĂM vaccinul. Motivul? Nu cred în gripa asta, iar dacă e să fie pe bune, până nu văd teste serioase ale vaccinului şi exact ce conţine nu-l fac. Punct! Eu nici de gripă sezonieră nu mă vaccinez şi nu am absolut nimic, răcesc şi eu ca toată lumea, îmi trece, şi viaţa merge mai departe, fără niciun fel de vaccin.
4 comentarii




Daca e sa mori atunci poti aluneca in casa, dai cu capul de calorifer si gata. Foarte bine ca nu ai acceptat cu atat mai mult cu cat sunt si doctori in spitale care refuza vaccinarea.
Si cu atat mai mult ca nu o sa iti zica cineva ce contine mai exact… ca e cutare substanta, ca e alta… bun, dar cum sunt facute acele substante? Cine stie ce baga… Daca in rujuri se pune PLUMB ca rujul sa reziste pe buze, apoi in vaccinuri nu m-ar mira sa aud ca au bagat nu stiu ce alt element chimic nociv…
Foarte bine ai procedat !
Si eu l-am refuzat , nu are rost sa-l fac…cel mai bun tratament este sa bei tuica fiarta si sigur nu mai ai nimic!