Pentru a 33-a oară în Iași, bloggerii s-au întâlnit pentru a purta discuții despre online printre sticle de bere și țigări arzând. Astfel, ieri în jurul orei 19 fix fără 2 minute, am început să ne adunăm și să facem naveta între terasele de la Mamma Mia până să aflăm că de fapt avem mese rezervate în interior, unde era puțin cam cald printre atâtea suflete de blogger.
A fost drăguț, ca la orice blogmeet la care am participat eu până acum, deși acesta a fost ceva mai special, dat fiind faptul că prin bunăvoința lui Enciu, care s-a ocupat de organizare, cei de la Mamma Mia au fost foarte deschiși cu noi, oamenii din online, și ne-au sponsorizat cu o bere și o gustare, pentru a mai stinge discuțiile noastre foarte aprinse despre cum să cucerim online-ul românesc.
Cei de la Mamma Mia au fost foarte ok și prompți, reușind să servească 30 (parcă) de bloggeri rapid și cu zâmbetul pe buze. Mâncarea a fost bună iar berea, excelentă! Deși aș fi preferat, la fel ca majoritatea, să stăm afară, a fost bine și înăuntru.
În mare parte, am aflat de la Somnulescu că în curând ne vom putea distra pe terenurile de la Decathlon, de la Monoranu că dorește să relanseze site-ul InOraș.ro pe o nouă platformă, de la Marius că e pe locul 1 ca număr de susținători la concursul Expediția Verde și că sunt mult mai multe parcuri în Iași decât știam.
În final, fiind blogmeet-ul cu numărul 33, am făcut o galerie cu 33 de fotografii cu acțiunea de ieri.



Le pui si pe fb sau facem cerere scrisa daca se vrea o poza?
Zâmbeşte-i frumos, poate-l înmoi şi ţi le dă fără să ceri!
PS: Reuşite fotografii!:)
Chiar asa! Cum intram si noi in posesia pozelor, nu poti sa le pui pe picasa?!
Le găsești în galeria de pe Photobucket, nu mă prea împac eu cu Picasa.
http://s291.photobucket.com/albums/ll293/pp_iustin/Blogmeet%2033%20-%2017%20iunie%202011/
tot nu`mi dau seama ce culoare ai in cap:))
Aia era culoare? Aia era o stare de fapt al lui Iustin