Archive for the ‘Aberatii’ Category

Natura lovește din nou, ninsori în ianuarie

Incredibil și senzațional! Natura lovește din nou, cu ninsori, ger și viscol chiar în luna ianuarie! Desigur, autoritățile sunt surprinse, România este sub sechestrul zăpezii. Iadul alb lovește și nimeni nu i se împotrivește. Chiar și eu am fost atât de surprins încât mi-a luat mai bine de… câteva zile cred (nu știu exact, că

România…

România… te iubesc că ca tine nu găsesc. Meh, România e o țară frumoasă, păcat că-i locuită. Condoleanțe!

Wow! Studenți străini la noi în țară!

Făcând zilnic slalom printre zeci, chiar sute de studenți din umila universitate în care învăț, pe lângă cei timizi, de anul I, ce nu știu spre ce sală să se îndrepte, pisicuțe pe tocuri ce-și etalează luivitoanele și formele, se mai zărește câte un străin, francez, canadian, american sau mai știu eu ce nație, care, chipurile,

Românii și-au arătat talentele la Iași

Vestita emisiune Românii au Talent a trecut și pe la Iași ca să recruteze ceva talente. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, pentru că momentan este locația cu spațiul cel mai mare unde pot încăpea câteva sute de privitori. Am ajuns pe la 19, ora de pe afiș la care ar

Pagina 1 din 1712345...Ultima»