Azi a dat naiba să ajung prin faţa televizorului fix la ştiri. Şi ce să vezi? Că s-a băşit un vulcan prin Islanda iar norul produs de refulare va vizita toaaaaată Europa, inclusiv România. Peste tot panică, avertizări, mii de zboruri anulate, oameni blocaţi în aeroporturi şi bomba, o nouă criză economică, pentru companiile de
Archive for the ‘Aberatii’ Category
Românu’ tot român rămâne
Ieri, când veneam spre casă, ajung pe strada mea, mă rog, pe strada unde zace blocul în care locuiesc, şi să vezi minune! Poliţia ieşeană alături de băieţii de la ridicări-de-maşini-parcate-aiurea curăţau strada de maşinile parcate neregulamentar chiar lângă semnele cu „staţionatul interzis”. M-au luat emoţiile, frigurile şi toate alea când am văzut, am crezut
De la etnobotanice la condimente
Se știe că în România au fost permise vânzarea plantelor etnobotanice cu efect halucinogen ascunse sub deviza că sunt, de fapt, plante pentru experimente științifice și nicidecum pentru fumat. De aia erau deschise de la 12 noaptea până dimineața, dacă te apucă brusc cheful de studiat în timpul somnului, să ai de unde procura. Bineînțeles,
Scrisoare către liceeni de Tudor Chirila
Luaţi aminte.


