Archive for the ‘Personale’ Category

Bă, revin!

După cum se poate observa cu ochiul liber, bate vântul pe blog-ul ăsta amărât și uitat de lume, ba chiar și de mine, dobitocu care mai aberează din când în când cu câte ceva. Promit să-mi continui aberațiile ceva mai târziu, așa că, cum zice o vorba messenger-iană, BRB, adică revin eu, cândva…

Du-te acasă măi tramvai

A venit primăvara, e cald, e frumos și începe sezonul de vânătoare. De acum şi până la iarnă nu mai calc în tramvai, autobuz, etc, decât în caz de forţă majoră. E aşa de plăcut şi liniştitor să mergi pe jos, cu căştile în urechi, în cât nu-mi surâde deloc să mă urc într-un mijloc

GrătarMeet de martie la Ciric

Măi. Ieri blogosfera ieşeană a fost Online Career Day după care la un GrătarMeet, că BlogMeet nu se poate numi, poze vorbesc de la sine, aşa că vizionare plăcută. Baie în Ciric (HD), în rolul principal, Dragoş, prietenul Iuliei.

Amintiri: Primul meu calculator

Lavinia Biberi organizează concursul „10 pentru primul meu calculator” iar ceea ce am de făcut este să scriu despre primul meu calculator iar dacă câștig îmi va face o analiză SWOT a blog-ului. Nu mă interesează să particip, știu ce părți bune și proaste are deja blog-ul dar sunt mulțumit că mi-a dat idee de

Pagina 12 din 24« Prima...1011121314...Ultima»