Ieri, când veneam spre casă, ajung pe strada mea, mă rog, pe strada unde zace blocul în care locuiesc, şi să vezi minune! Poliţia ieşeană alături de băieţii de la ridicări-de-maşini-parcate-aiurea curăţau strada de maşinile parcate neregulamentar chiar lângă semnele cu „staţionatul interzis”.
M-au luat emoţiile, frigurile şi toate alea când am văzut, am crezut că am vedenii, nu alta. Strada aia are 10 semne cu staţionarea interzisă dar de când mă ştiu a fost plină cu maşini parcate de localnicii cărora le era lene să şi le ducă 100 metri mai încolo, unde este parcarea amenajată.
Bun, dar minunea n-a durat prea mult aşa că astăzi dimineaţă strada era la fel de plină de maşini ca şi acum 2 zile. După-amiază la fel. Nici urmă de vreun miliţian care să ridice sau sancţioneze pe cineva. Şi-au făcut o dată treaba, ce, ei muncesc de două ori, în acelaşi loc? Şi-au făcut norma pe zonă, de-acu’ la anu’.


