Evaluare

De când cu criza și cu economia care asta care ne joacă feste de la o zi la alta, e cam greu să mai evaluezi un bun cu obiectivitate. Am observat asta la mulți, ba chiar și la mine -care chiar dacă nu m-aș pricepe, am o intuiție de speriat- și cel mai recent la un prieten care s-a hotărât, într-un final, să plece definitiv de pe plaiurile mioritice iar tot ce mai are de e făcut e să-și vândă apartamentul, ca să fie sigur că nu mai are unde să se întoarcă.

S-a confruntat săracu’ cu o mie și una de păreri, de prețuri și agenții. Dar el consideră că face mai mult, mai ales că a investit mii de euro pe parcursul anilor pentru a-l aranja așa cum îi place. M-am uitat ca rața-n lemne la explicațiile lui și criteriile personale și neprofesionale de evaluare în cele 2 ore de discuții înecate în cafele și fum de țigară.

Ca să-l ajut și să-l scot din disperare, m-am documentat puțin și i-am recomand să meargă la un profesionist care să-i facă o evaluare corectă și precisă pe baza unor criterii mult mai obiective și care să-i zică ce, cum și unde are sau nu are dreptate când zice că face mai mult. Omu’ s-a dovedit a avea parțial dreptate. Apartamentul merita într-adevăr mai mult, dar nu chiar cât credea el. Dar contează că a reușit să-l vândă și să plece cu inima împăcată.

În concluzie, atunci când te atașezi de un lucru ai tendința să-i ridici valoarea. De fapt, confunzi evaluarea cu aprecierea și e mai bine să apelezi la cineva din exterior, cu experiență, care să te aducă cu picioarele pe pământ și să vezi care-i realitatea. Fie ea și urâtă, uneori.

Leave A Comment?