Peste tot în jurul nostru ne lovim de fenomenul ăsta al modei, de omuleți care-și zic designeri vestimentari, și așa mai departe. Moda e un fel de religie pentru unii, dacă e la modă să porți giacă de piele de vampir în luna iulie, adepții modei cu siguranță o vor face, pentru că „se poată”. Mi se pare o prostie să te îmbraci după cum dictează moda. Dar trecând peste, într-o zi am nimerit din greșeală în fața TV-ului unde un nene ce-și zicea designer vestimentar își prezenta noua colecție. Frate, deci era niște țoape moțate care aveau în cap tot felul de vârtejuri mai ceva ca uraganul Katrina și îmbrăcate cu niște „chestii” care nu se pot numi haine.
Am avut noroc să fiu prin preajma cuiva care se pricepe și înțelege mult mai bine fenomenul, da este de sex feminin și mi-a oferit o explicație logică și pertinentă. Chestia stă în felul următor. Designerii sunt ăia cu imaginație bogată, buzunare pline și susținere îndeajuns încât creierul lor să fete idei și concepte noi în materie de vestimentație. Mai departe creierul lor împarte creațiile respective în două mari categorii, una pentru „chestii” purtabile, de exemplu la evenimente sau show-uri mondene da’lea dă fițe, iar categoria a2a este pentru concepte, ca să vadă lumea și casele de modă câtă imaginație și creativitate au ei, ca deh, ei sunt niște artiști neînțeleși, de cei ca mine.
Oricum, eu tot nu pot numi aia artă și tot o irosire de bani și timp mi se pare deși sunt destui care s-ar și bate să pună mâna pe o ciudățenie de aia.
