Nici iarna asta nu avem patinoar în Iași

Eu am o pasiune deosebită pentru patinaj. Să-l practic, nu să-l văd! Doar am mers 6 ani pe role, ce naiba, de acolo mi se trage. Până să înceapă lucrările la Palas, iernile mi le-am petrecut pe patinoarul din spatele Palatului Culturii, apoi a fost distrus și vreun 1 an (cred) mai târziu a apărut Ice Mania, primul patinoar acoperit din Iași, cu magazin, cafenea, o mică terasă și toate celea. Cam mic, ce-i drept, dar era bun, aveam unde să-mi descarc energia în weekend-uri.

Anul trecut, pe vremea asta, noul patinoarul Ice Mania  s-a închis pentru reamenajare. Hai nu zău? Cât de cretin să fii să închizi patinoarul pentru reamenajare iarna! Toată vara ce-ai avut de făcut? În fine, urma să se redeschidă anul acesta. Cu o sete nebună de patinat, caut azi să văd ce vești se mai aud despre redeschidere. Dar surpriză, site-ul mă întâmpină cu următorul mesaj dezamăgitor.

Lucrările de extindere şi reamenajare ale patinoarului ICEMANIA din Iaşi au impus amînarea redeschiderii patinoarului pentru anul 2012.

Ne cerem scuze iubitorilor patinajului pentru imposibilitatea deschiderii patinoarului în aceasta iarna. Patinoarul ICE MANIA din Iaşi îşi va aşteapta patinatorii în sezonul urmator din 2012 cu servicii imbunătăţite, gheaţă de calitate, muzică ambientală, cursuri de patinaj, ansamblu de servicii pentru patinatori şi pentru însoţitorii acestora şi organizarea de acţiuni cu caracter sportiv, social, educaţional şi de divertisment.

Vă aşteptam să ne revedem în 2012 cu bună dispoziţie şi multă energie la patinoarul ICE MANIA.

Echipa Ice Mania

Așadar, nici iarna asta nu avem patinoar în Iași. Din câte am înțeles, se va redeschide o dată cu Palas-ul, un alt proiect de mare angajament, prin 2012 și cică va fi patinoar european, dom’le! Asta dacă nu, încurcați de vreo altă criză, revoltă a chinezilor exploatați sau vreo apocalipsă neașteptată se va abate asupra noastră iar lucrările vor fi reprogramate pentru anii următori.

Până atunci, o să ne mulțumim cu o baltă înghețată printr-o parcare la Mall sau la vreun hypermarket, din care va răsări mândru un stâlp, fix în mijloc. Eu poate reușesc să ajung la Brașov, pe patinoarul ăla olimpic, să-mi dezmorțesc puțin mușchii…