Primul meu vot

Duminică a fost o zi mare, atât pentru națiune cât și pentru mine, am votat pentru prima dată, îți dai seama ce onoare? Nici n-am putut dormi noaptea, m-am trezi chiar la prima ora, pe la 11. Pe la 11:30 mi-am făcut curaj să ies din casă, eram plin de emoții, era să-mi uit buletinul. După 5 minute am ajuns la secția de votare, eram ud tot de emoție, nu mai intrasem în viața mea într-o secție de votare (adică o clasă din școala generală care am frecventat-o doar 8 ani). Am intrat, m-am dus să semnez pe listă, era să-mi alunece pixul din mâna, cele doua blonde care supravegheau m-au emoționat și mai tare (deși nu-mi plac blondele, în mod special).

Într-un final ajung în cabina magică. Mâna îmi tremura de la cot până în vârful degetelor unde ținea strâns ștampila. Cu ultimele puteri am deschis buletinele de vot, făcute parcă dintr-o hârtie magică, asemeni celor roz, care le găsim în băi. Am trântit cu puterea care mi-a mai rămas ștampula ștampila pe cele trei buletine. Am fost atât de emoționat încât nu mai știu cu cine și de ce am votat. După ce am ieșit afară și am văzut lumina soarelui mă simțeam deosebit, făcusem un lucru nemaipomenit, am votat capula țara noastă.

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare, la fel și votul pentru viitorul președinte oricare va fi el, tot capu’ la țara noastră va fi.