Unde sunt olimpicii români?

Într-o seară mă uitam la jocurile de iarnă şi când arătau tabele cu punctaje căutam din reflex participanţii români, dar aceştia lipseau cu desăvârşire. După o căutare pe Google am descoperit că avem şi noi 29 de participanţi rătăciţi prin Vancouver dar eu nu am prins niciunul în puţinele dăţi în care m-am uitat. Oricum, din câte se aude aceştia au şanse infime ca să câştige ceva, aşadar, s-au dus degeaba.

Îmi amintesc că anii trecuţi mai luam câte ceva, totuşi, dar acum nimic. Nici la jocurile de iarnă nici la cele de vară. Când eram mai mic mă uitam cu sufletul la gură la jocurile olimpice, alea de vară, din 4 în 4 ani şi eram bucuros câte zeci de medalii aduc românii acasă. Acum nici măcar acolo nu se mai participă. Iar marea întrebare este, de ce? Generaţia Nadei Comăneci şi cea de după a îmbătrânit, după ce ne-au făcut mândri. Din păcate după aceştia nimeni nu şi-a mai dat interesul pentru sport. Să fie lipsa banilor, a echipamentelor, a antrenorilor sau pur şi simplu dezinteresul total? Refuz să cred că nu mai există sportivi români de performanţă, probabil că sunt şi au plecat în alte ţări din cauza condiţiilor.

E trist când te gândeşti că acum câţiva ani românii câştigau nenumărate medalii şi acum nici măcar una. Oare câţi îşi amintesc vremurile când Nadia Comăneci a luat primul 10 din istoria gimnasticii iar tabela nu putea afişa decât maxim nota 9.99 pentru că nimeni nu a mai luat 10 până atunci iar nota ei a fost afişată sub forma 1.00? Noi să fim sănătoşi.

Scris pe 21 February, 2010 in Aberatii // Feed pentru comentarii

5 comentarii

  • Stefy says:

    Romania nu are traditie in sporturile de iarna. Nu avem partii de bob(sanie, skeleton) nici de biathlon sau de ski fond, deci rezultate nu putem avea. Romania castiga medalii la jocurile de VARA, unde in 2008 am castigat cateva medalii, dar nu poti compara Jocurile de Iarna cu cele de Vara ;). Edit Miklos s-a accidentat foarte urat pe partia de schi (a fost luata cu elicopterul). Eva Tofalvi a ocupat locul 11 la proba de individual(biathlon), iar baietii de la bob (2) sunt dupa 2 manse pe locul 10 :). Si tine cont ca toti se antreneaza mai mult pe afara :)Zoli Kelemen concureaza pe semnatura, ca nu are un ochi (patinaj artistic). Violeta Stramaturaru s-a accidentat pe partia unde a murit un georgian. Kristo Katalin a ajuns pana in optimi la short track. Avem 2 campioni mondiali la biathlon fete (Reka Ferencz) si la schi fond baieti (Paul Pepene) ;) Nu…nu s-au dus degeaba. CUm poti sa afirmi asa ceva? Fii bucuros ca isi da cineva interesul pentru sporturile de iarna avand conditii 0 in tara :)
    Tu ai facut o confuzie intre jocurile de iarna si cele de vara :). Cred ca inainte trebuie sa te interesezi de sporturile de iarna. Nadia Comaneci e una (gimanstica…jocuri de vara)iar jocurile de la vancouver is total altceva :) Probabil dupa ce vor fi organizate Jocurile Tineretului (sau ceva de genu prin 2013)vom avea partii pt sporturile de iarna, pana atunci…

    ps: Eva Tofalvi a castigat o etapa de cupa mondiala la individual (la Hochfilzen parca).

    Mi se pare inadmisibil sa scrii un articol pe blog, fara sa te informezi catusi de putin. Nu stiu, poate din cauza faptului ca sunt o iubitoare de sport, o iubitoare a sportului in general si nu pot sa vad o comparatie intre “varza si salata” de parca ar fi acelasi lucru :)
    Si scz daca te deranjeaza mesajul meu, dar trebuia sa o spun :)

  • Stefy says:

    Ah vroiam sa zic ca la juniori, atat Reka cat si Paul :)

    • Iustin says:

      Eu m-am referit atât la jocurile de iatnă cât şi la cele de vară, nu am spus că este acelaşi lucru. Şi da, pentru jocuri de iarnă e greu să te pregăteşti în România, dar pentru jocurile de vară nu, dar şi olimpicii la jocurile de vară au cam dispărut. Şi nu, nu sunt dezinformat.

      PS. Mulţumesc de comentariu, nu mă deranjează. Am modificat, să se înţeleagă corect.

  • Stefy says:

    Cu placere, din ce ai scris tu se intelegea ambiguu. Iar legat de sporturile de vara, crede-ma ca nu mai merita sa faci. Am o ex colega ce a facut canotaj si a renuntat chit ca a castigat medalii la nivel national. De ce? Pentru ca efectiv nu ii dadeau banii pt acele medalii, pentr ca doar ii dadeau o medalie si atat, pentru ca acele conditii au fost EXCRECABILE :)

Comenteaza

Nume (trebuie)

Email (si asta trebuie da' nu-l arat numanui)

Site/blog

Comentariu